NEVOIA DE A IUBI ȘI DE A FI IUBIT

Dacă aș avea o posibilitate să mă întâlnesc cu persoana mea de acum 10 ani și să-i comunic că iubirea este totul, atunci cu siguranță că individul de la acea vârstă m-ar fi considerat un șarlatan și mi-ar fi trântit ușa-n nas. La acea vreme consideram că iubirea este apanajul celor slabi, a firelor romantice, a poeților căzuți în fața vulnerabilității emoționale. Consideram că iubirea  este o alegere și nicidecum o necesitate. 
 
Ba mai mult ca atât, vedeam iubirea ca o cauză a nebuniei și a gesturilor iraționale care pot provoca chiar și un război. Mai puțină iubire și mai multă rațiune, asta îmi era credința pentru a vedea o societate sănătoasă și izbăvită de rău. Am urmat facultatea de filosofie, în speranța de a înțelege condiția umană prin mijloacele raționale. Acest travaliu cognitiv a continuat și după, dar fără prea multe rezultate.
 
Ocoleam orice literatură care implica discursuri despre iubire, asta e treaba poeților. Totuși, dacă aruncam câte o privire asupra unor discursuri care abordau problema iubirii, nu puteam înțelege la ce se referă acești maeștri, atunci când spuneau că iubirea este totul... Aceste fraze îmi rămâneau la fel de reci și străine precum aș fi citit despre rezistența metalelor sau mecanismele de funcționare a sistemelor de acționare hidraulică. 
 
Omul rece, rațional și nonafectiv... acesta reprezenta idealul care trebuia de atins.  
 
A urmat apoi studiile în psihologie, aici auzeam despre nevoile afective ale omului. Am început să accept acest lucru ca pe o teorie, deși, îmi era greu să înțeleg.  
 
Atitudinea a început să se schimbe din momentul în care mi-am permis să fiu sincer cu mine și să recunosc că evitarea acestui sentiment era provocat doar din dorința de a iubi și a fi iubit, paradoxal! 
 
Frica de acest sentiment determina ascunderea mea în spatele rațiunii, iar lipsa de iubire determina negarea acestei nevoi. 
 
Ulterior mă gândeam că iubirea trebuie să fie învățată. Cred că e cel mai prost gând pe care l-am avut vreodată. Atunci când am început să lucrez asupra mea și să-mi demontez mecanismele de apărare defensive (mecanismele raționale), am început să sesizez că sentimentul de iubire a început a înflori de la sine, de parcă ar fi fost în interiorul meu de la bun început, dar interzis pentru a se manifesta. Iubirea nu trebuie să fie învățată, ci doar eliberată. 
 
În calitate de consilier psiholog am observat că la originea multor tulburări emoționale sau de comportament se află nevoile nesatisfăcute de iubire și afectivitate. Am ajuns la concluzia că tot ceea ce omul realizează în viață are o legătură nemijlocită cu acest sentiment.
 
În anumite cazuri, atunci când vorbești unor persoane despre iubire, ai impresia că le dai cu sare în ochi. Însă, acest lucu vorbește doar despre rana lor interioară, faptul că au fost privați de afectivitate. Este o revoltă și un protest. Un mecanism de apărare a EU-ului rănit.
 
Inițial, unii oamenii pot considera că sunt ființe raționale prin natura lor și declară că n-ar avea abilitatea de a iubi, și că acest sentiment le este străin, de altfel, așa consideram și eu despre mine. Dar la o analiză mai atentă, observăm că la baza motivațiilor a multor acțiuni pe care le realizează se afla frica de a nu fi iubit. 
 
După o perioadă de lucru asupra emoțiilor, aceste persoane se trezeau, pe neașteptate, că nutresc un sentiment de iubire, se emoționau puternic până la lacrimi, că n-ar fi crezut vreodată că ar fi în stare să simtă acest sentiment.  Ulterior, simptomele psiho-somatice pe care le manifestau... dispăreau.
 
Conștientizarea că iubirea este totul a fost probabil cea mai importantă revelație în viața mea. Am înțeles că una din marele frici ale omului este frica de abandon, frica de a rămâne singur și a de a fi privat de iubire. Iubirea este ceea ce o căutăm cu toții pentru a ne simții împliniți și realizați. Iar mulți din cei care afirmă că preferă singurătatea, în realitatea, e doar o negare a nevoii de a iubi și de a fi iubit. În spatele frustrării, a urii, a agresivității, a resentimentelor, a conflictelor și a războaielor se află lipsa de iubire sau a fricii de a nu fi iubit... Firește, că acest lucru se cunoaște de la începuturile ființei umane, dar pentru mine a ajuns să fie o redescoperire personală.. Am observat că oricine poate iubi și poate primi iubire, iar dacă individul refuză acest lucru, atunci e vorba doar de o blocare a sentimentelor din cauza rănilor provocate în urma privațiunii de iubire...
 
Acum... consider că înțeleg vorba maeștrilor... Iubirea este totul... 

Clienți corporativi