Cauzele emoţionale ale bolilor

PSIHOSOMATICA - ARTICOLUL Nr.1

 
Am decis să scriu un şir de articole din domeniul psihosomaticii, fiind motivat de clienţii mei care manifestă o curiozitatea deosebită faţă de cauzele emoţionale ale bolilor somatice.    
Teoriile care vor fi expuse în aceste articole fac parte dintr-o abordare eclectică. Unele având demostraţii ştiinţifice suficient de riguroase, iar altele sunt mai curând ipoteze, căci încă nu dispun de o bază solidă care să arate cu precizie legăturile dintre cauzele emoţionale şi efectele somatice. Aceste ipoteze se bazează pe anumite interpretări a unor corelaţii şi date statistice. 
 
Personal utilizez  psihosomatica ca un instrument suplimentar în diagnosticare a conflictelor emoţionale ale subiectului.  Dacă subiectul manifestă anumite dureri musculare în anumite părţi ale corpului: greţuri, diaree, dureri de cap, dureri ale coloanei vertebrale, etc. atunci, aceste manifestări somatice le preiau ca indicatori suplimentari în ceea ce priveşte viaţa emoţională a subiectului. 
 
Pentru început, voi expune esenţa teoretică a câtorva şcoli de medicină psihosomatică. 
 
Medicina, ca ştiinţă a naturii,  a ignorat multă vreme factorii psiho-emoţionali în declanşarea unor boli organice. Aceste cauze fiind atribuite exclusiv factorilor de natură bio-chimică, fizică sau mecanică.  Însă tot mai multe cercetări demonstrează rolul emoţiilor(a conflictelor interioare)  în declaşnarea unor afecţiuni organice, atflel zis, traumele psihice pot da naştere a unor tulburări somatice. Prin cunoaşterea propriilor afecţiuni organice putem conştientiza traumele sau conflictele emoţionale pe care le reprimăm. 
 
Anticii cunoşteau acest fapt. Socrate, care a fost iniţiat în medicină de către un medic trac,  afirma că o afecţiune organică nu poate fi tratată pe deplin, atâta timp cât nu este tratat sufletul. Unii istorici afirmă că Zamolxis (un sclav a lui Pitagora care a fugit în Dacia, ulterior fiind zeificat) ar putea fi numit intemeietor al medicinii psihosomatice, căci acel medic trac, despre care pomenea Socrate, ar fi fost învăţat de cătră însuşi Zamolxis. Însă întemeietorul psihosomaticii ca ştiinţă medicală este considerat medicul şi psihanalistul american  Franz Alexander(1891-1964).   
 
Toate emoţiile noastre sunt însoţite de anumite schimbări fiziologice. 
 
Frica este însoţită de palpitaţii cardiace.
Mânia- de accelerarea activităţii inimii, creşterea tensiunii arteriale şi modificarea metabolismului a carbohidraţilor.  
Disperarea este însoţită de o inspiraţie şi expiraţie adâncă, adică acel oftat. 
Supărarea se manifestă prin plâns, bucuria prin râs şi ruşinea prin înroşirea obrajilor. 
 
Toate emoţiile noastre sunţ însoţite de schimbări fiziologice destul de complexe care  pot lăsa amprenta asupra stării de sănătate.  Legătura dintre emoţii şi starea fiziologică nu poate fi neglijată.  Orice emoţie de scurtă durată, fie ea şi foarte intensă,  este inofensivă asupra stării fiziologice. O stare de furie intensă nu va lăsa amprente fiziologice în timp, întrucât organismul îşi poate recăpăta homeostaza. Însă dacă furia este prelungită, neperminţând perioade de refacere a organsimului, atunci aceasta poate provoca disfuncţionalităţi organice, ceea ce Franz numea "nevroza de organ". 
 
 
Nevroza de organ reprezintă o tulburare funcţională a organelor vegetative, fără ca acestea să indice careva schimbări la nivelul ţesuturilor. Adică este acel moment când pacientul manifestă diverse dureri şi simptome, însă toate analizele medicale sunt bune, iar medicul nu poate stabili nicio diagnoză, timp în care pacientul manifestă diverse simptome foarte evidente. 
 
Nevrozele de organ pot dispărea odată cu diminuarea conflictului emoţional intrapsihic, însă dacă această nevroză durează, atunci ţesuturile pot manifesta schimbări morfologice foarte clare, provocând astfel o boală propriu-zisă.  
 
Nevrozele de organ apar cu precădere atunci când  anumite emoţii sunt refulate sau reprimate. Emoţiile care nu sunt eliberate/descărcate sunt înmagazinate de către corp, profocând astfel disfuncţionalitatea acestuia.   
 
Aşa după cum o formă de energie se transformă în alta (energia mecanică în energie calorică, de exemplu), tot aşa un conflict psihic nelichidat s-ar converti în simptom somatic.

Ca exemplu, psihanaliştii sugerează că greaţa şi vărsăturile ar constitui expresii simbolice al sentimentului de culpabilitate, prin aceste vărsături, bolnavul ar încerca să se elibereze de sentimentul de vinovăţie sau ar reprezenta o incapacitate de acceptare a un anumit aspect al vieţii, bolnavul nefiind în stare să “metabolizeze” evenimentele la nivel emoţional şi le rejectează la nivel simbolic prin aceste vărsături.  

Dar aceste exemple sunt reducţioniste, căci mecanismul psihosomatic este mult mai complex. Aceeaşi emoţie poate influenţa în mod diferit starea fiziologică a indivizilor. De exemplu, în cazul unora, spaima poate influenţa aparatul circulator prin mărirea debitului de sânge în sistemul nervos central şi în masa musculară, pentru alţii poate provoca extrasistole atriale şi ventriculare, chiar şi un stop cardiac. În alte cazuri, spaima poate influenţa aparatul respirator prin provocarea apneei sau hiperpnee sau dereglarea ritmului respirator. De asemenea, poate influnţa şi aparatul digestiv sau cel urinar.   
 
Am specificat doar câteva generalităţi despre ceea ce urmează a fi discutat. În următoarele articole mă voi referi la cauzele emoţionale a unor tulburări somatice specifice. 

Clienți corporativi