Psihosomatica - Cauzele emoţionale ale tulburărilor de alimentaţie şi greutate

ARTICOL NR.2 

Vezi AICI "Articolul Nr.1"

"Înainte de a ne familiariza cu teoriile psihosomatice este important
să ne asigurăm o poziţie analitică pentru a evita riscul alunecării în reducţionism şi tot felul de credinţe de genul dicţionarelor de vise sau a dicţionarelor psihosomatice. Este important să se înţeleagă că nu există formule mecanice care ar putea indica cu precizie legătura cauzală a conflcitul emoţional "X" care generează tulburarea organic "Y" sau cunoscând doar afecţiunea organică să putem deduce instantaneu conflictul emoţional reprimat. 
 
Toate explicaţiile care vor fi expuse în acest articol, şi în cele care urmează, se bazează în mare parte pe incidenţele statistice care exprimă anumite corelaţii dintre anumite boli şi conflicte emoţionale. Însă pentru fiecare caz în parte este necesar de o investigaţie separată. Informaţiile prezentate vă pot fi de ajutor doar ca indicatori sau ipoteze în privinţa unor tulburări organice, dar pentru o clarificare este necesar de consultarea unui psihoterapeut, dar nu înainte de consultarea unui medic generalist."  
 
În general, lipsa poftei de mâncare este determinat de activarea sistemului nervos simpatic în situaţiile de stres, care inhibă funcţiile gastrointestinal şi pregăteşte organismul pentru “luptă sau fugă” prin creşterea activităţii cartiovasculare şi a metabolismului. Însă în alte situaţii se poate produce o reacţie inversă. Individul manifestă un comportament de retragere emoţională în faţa acţiunii, printr-o atitudine de neajutorare şi prin solicitarea de a primi ajutor, aşa cum se întâmpla în situaţiile dificile din copilărie. Această retragere în stare vegetativă sporesc funcţiile gastrointestinale şi pregăteşte  “teritoriul” pentru primirea hranei, ceea ce determină un impuls pentru mâncare şi un apetit exagerat, chiar şi în toiul nopţii. Dar de ce anume se caută mâncare în aceste faze de stres? Pe lângă plăcerea care compenzează disconfortul provocat de stres, mâncarea induce sentimentul de siguranţă şi grijă, cel puţin din următoarea explicaţie. 
 
Medicul şi psihanalistul Frans Alexander(1953) menţiona că cea mai importantă funcţie vitală pentru copil este actul hrănirii.  Copilul sugar simte eliberarea disconfortului fizic prin alăptare. Procesul de hrănire prin alăptare este asociată cu starea de siguranţă, protecţie, confort, afecţiune şi iubire.  A fi hrănit înseamnă a fi iubit şi a primi o stare de confort. Hrănirea este percepută ca o gratificare, o recunoaştere şi o validare a personalităţii.  Prin urmare, o tulburare de alimentaţie poate fi asociată cu anumite conflicte emoţionale legate de iubire, siguranţă şi starea de confort ameninţată. 
 
Deci, lipsa poftei de mâncare sau apetitul exagerat este, de cele mai multe ori, corelat cu stresul. Însă stresul poate fi determinat de anumite conflicte intrapsihice care vor fi menţionate mai jos. 
 
De asemenea, Alexander asociază actul hrănirii cu posesivitatea. A fi hrănit înseamnă a avea.  Tendinţele posesive, ostile, agresive, precum şi lăcomia, invidia sau gelozia manifestate la maturitate, ar putea fi asociate cu neglijarea nevoilor de hrană a copilului, a nu fi hrănit la timp sau a fi hrănit puţin. 
 
 
 
Anorexia nervoasă

Sentiment de vinovăţie – Din moment ce hrănirea este asociat cu afecţiunea, grijă, recunoaştere, validare şi gratificare, persoanele cu un sentiment profund de vinovăţie consideră cu nu merită aceaste sentimente prin ingerarea hranei.  Este perturbat apetitul şi disparea plăcerea saţietăţii. Este o formă de autopedepsire.  Putem observa că acest comportament se poate manifesta  ocazional la fiecare dintre noi atunci când avem un sentiment profund de vinăţie sau vrem să respingem ceva ce considerăm că nu am meritat. 
 
 
Reprimarea tendinţelor de posesivitate şi lăcomie – Dacă din motive morale individul se află în conflict cu tendinţele sale posesive şi egoiste (tendinţe biologice), atunci dezvoltă un comportament extrem prin a renunţa la tot ceea ce înseamnă încorporare, plăcere personală sau posesivitate, iar ingerarea hranei ar presupune toate aceste lucruri. 
 
  
Blocaje sexuale – Unele persoane fiind abuzate sexual dezvoltă anorexia ca mecanism de apărare pentru a fi mai puţin atrăgătoare din punct de vedere sexual. În cadrul interviurilor clinice aceste persoane asociază alimentaţia cu un factor ameninţător. Ele cred că se pot întâmpla lucruri rele dacă vor începe să mănânce din nou. Frica constă în dezvoltarea unui corp atrăgător şi provocator pentru abuzatorii sexuali. 
Alte bocaje sexuale pot fi formate printr-o educaţie rigidă şi negativă asupra sexualităţii. Aceste tipuri de blocaje sunt specifice şi în cazul obezităţii. 
 
Reacţie inconştientă de duşmănie şi dorinţa de a fi iubit – Refuzul copilului de mânca este o modalitate de a pedepsi părinţii, pentru faptul că aceştia nu-i satisfac într-un mod suficient nevoile sale, dar şi de a atragerea atenţia părinţilor ca aceştia să insiste ca să mănânce, astfel copilul se poate simţi că este dorit, îngrijit şi iubit. 
 
Sentiment de control – Unii devin anorectici din cauza unui sentiment de plictiseală, lipsă de scop sau vid interior, pentru a fi cineva deosebiţi… ei dezvoltă această tulburare. Prin faptul că îşi slăbesc corpul în mod voit, ei au senzaţia de control al vieţii, această senzaţie inhibă anxietatea provocată de lipsa unui sens şi al unui gol interior. (Bruch 1962)
 
Standardele de frumuseţe a culturii capitaliste şi lipsa afectivităţii prin validare şi apreciere - 
Multe femei dezvoltă anorexia din dorinţa de a fi apreciate şi validate în conformitate cu normele induse de cultura capitalistă prin mijloacele mass-media. 
 

Bulimia nervoasă
 
Conflictele emoţionale ale bulimicilor  au rădăcini similare ca şi anorecticilor, doar că mecanismele de obţinere a rezultatului dorit sunt diferite. 
 
Dorinţa de iubire – Mâncatul compulsiv denotă o foame afectivă pronunţată, reieşind din teoria lui Alexander prezentată mai sus.
 
Frustrare emoţionala- Mâncatul compulsiv induce o senzaţie de bine, gratificare şi stare de confort. 
 
Sentimente de vinovăţie – Prin provocarea vărsăturilor individul caută să restituie ceva ce crede că n-a meritat. Prin vomă individul caută să se elibereze de sentimentul de vinovăţie. 

Incapacitatea de a accepta realitatea – Prin provocarea vărsăturilor individul poate semnaliza faptul că există ceva în viaţa lui ce nu poate primi şi nu poate accepta. Vărsatul este o expresie simbolică a rejectării a ceva ce nu poate fi procesat şi integrat. 

Tensiune emoţională şi anxietate – Prin provocarea stărilor de vomă, bulimicul obţine o metodă de control a tensiunii emoţionale provocate de anxietate. În timpul vomitării are loc o contracţie şi o relaxare a esofagului ceea ce duşe la o uşoară stare de diminuare a anxietăţii. Adesea bulimicii au un stil de viaţă haotic şi cu relaţii personale problematice. 
 
Obezitate
 
Frica şi dorinţa de iubire - Pentru obezitate la fel se aplică unele cauze ca şi la bulimici, dorinţa intensă de iubire( care probabil nu a fost primită în copilărie). Dar adesea, această dorinţă de iubire este însoţită de o frică de a se apropia de ceilalţi. Astfel că, stratul de grăsime ar fi ca un zid de apărarea în faţa celorlalţi. 
 
Blocaje sexuale – Ca şi în cazul anorecticilor, obezicii pot avea blocaje sexuale din cauza unor traume sexuale sau din cauza unei educaţii negative şi rigide cu privire la sexualitate. Pentru a evita asemenea situaţii, obezitatea devine ca soluţia în faţa unor asemenea pericole sau provocări. 
 
Sentiment de gol interior sau abandon – Adesea, sentimentul de gol interior poate provoca dorinţa de a fi suplinit prin excesul de mâncare, astfel se inhibă sentimentul de anxietatea. De asemenea, individul poate recurge la exces de mâncare pentru a suplini sentimentul de singurătate sau abandon. 


Acestea sunt doar câteva cauze emoţionale care sunt întâlnite mai frecvent, dar nu se limitează doar aici. 

La acest subiect puteţi adresa întrebări în comentarii. 

Clienți corporativi