Riscurile gândirii pozitive

Într-o societate tot mai stresată şi anxioasă devine tot mai  popular  şi răspândite mesajele gândirii pozitive.  Mediul online este inundat de sute de articole şi seminare despre paşii necesari pentru o gândire pozitivă şi  un echilibru emoţional.

Îi pot înţelege pe unii speakeri motivaţionali,  care n-au nicio tangenţă cu psihologia ştiinţifică sau neuroştiinţele,  dar care cu un zâmbet molipsitor vorbesc despre efectele miraculoase ale gândirii pozitive.  Aceste mesaje se vând foarte bine într-o societate atât de stresată, ele devin ca nişte analgezice.  Dar îmi este mai dificil să-i înţeleg pe unii colegi de breaslă care transforma psihologia în nişte credinţe esoterice, fără a mai ţine cont de realităţile neurofiziologice, realităţi care pot fi  înregistrate şi cartografiate cu ajutorul tehnologiilor  medicale. Deşi, în faţa oamenilor, ei pot prezenta diverse argumente aşa-zis ştiinţifice care demosntrează anumite fabulaţii,  unii au devenit chiar şi experţi în mecanica cuantică care explică cum gândurile noastre se  propagă în univers şi atrag lucruri la care ne gândim. 
 
Desigur, nu putem nega povestirile miraculoase a celor care şi-au schimbat viaţa într-un mod uimitor prin gândirea pozitivă, până la urmă, fiecare sistem de credinţe îşi are adepţii săi.  Dar la fel, nu putem nega şi faptul că  alţii dezvoltă diverse conflicte interioare,  nevroze, tensiuni emoţionale şi tulburări de comportament.
 
Nu intenţionez să atac  curentul psihologic al gândirii pozitive, dar ar fi bine să luăm în consideraţie anumite realităţi neurofiziologice despre mecanismul emoţiilor, care nu pot fi suprimate şi modelate printr-un simplu act de gândire pozitivă.  
Iată doar câteva motive pentru care psihologia gândirii pozitive se află dincolo de orice realitate empirică şi câteva riscuri pe care le implică.
 
1.Emoţiile negative (însoţite de gânduri negative) sunt efecte secundare a unui proces biochimic  complex, fiind determinat în mod mecanic de anumiţi factori interni sau externi. Emoţiile ca efecte nu pot fi înlăturate sau modificate printr-un simplul control al voinţei de a gândi pozitiv şi a simţi pozitiv. În situaţiile critice de viaţă... a gândi pozitiv înseamnă a încerca să primeşti plăcere când eşti lovit cu ciocanul peste degete. 
 
2.Gândirea pozitivă exagerată sau cronică este o emoţie pozitivă disfuncţională pe termen lung. Ea are tendinţa să nege anumiţi stresori interni sau externi, iar individul nu-şi dezvoltă anumite abilităţi de a răspunde în mod adecvat factorilor de stres. Conflictele interioare sunt reprimate până când acestea pot dezvolta o nevroză, tulburări de comportament sau explozii isterice, iar în unele cazuri se poate instala anxietatea sau chiar depresia.    Am lucrat cu mulţi subiecţi care la baza unor nevroze, anxietăţi sau depresii se aflau ani buni de gândire pozitivă sau ambiţii nerealiste, genul de ambiţii despre care se tot vorbeşte la seminarele motivaţionale. 
 
3. Gândirea şi atitudinea pozitivă nu poate suprima patternurile neurofiziologice de reacţie şi răspuns care se formează în perioada timpurie a copilăriei.  În caz că sunt reprimate aceste patternuri, se dezvoltă acele reacţii disfuncţionale menţionate mai sus. Aceste patternuri se pot modifica printr-un proces psihoterapeutic.
 
 4. Orice emoţie negativă este o alarmă în faţa unei ameninţări sau exprimă o anumită nevoie nesatisfăcută. Este o reacţia biologică în care se activează anumite  sisteme neuroendocrine, de exemplu sistemul HHC (hipotalamus-hipofiză-corticosuprarenal). Funcţia sistemului HHC este de a pregăti organismul într-un mod cât mai eficient în faţa unei ameninţări.  Altfel zis, emoţiile negative, ca rol biologic, au funcţia de adaptare a organismului în faţa unor factori de stres. În lipsa emoţiilor negative (care sunt însoţite de gânduri negative) ar fi fost imposibilă supravieţuirea noastră ca specie.   Mesajul celor care afirmă că emoţiile şi gândurile negative atrag rău în vieţile noastre, şi prin urmare ele trebuiesc abandonate,   sunt afirmaţii deplasate de la realitate şi o încercare naivă de a depăşi cadrul biologic. 
 
 
5.  Orice cândire pozitivă apare într-un mod firesc şi natural doar atunci când nevoile biopsihosociale sunt satisfăcute sau ca urmare a funcţionării eficiente a sistemului dopaminercic.
 
6. Sistemul neurofiziologic este programat ca gândirea pozitivă să fie dezactivată într-o situaţie de pericol. Dacă faci o plimbare prin grădina zoologică şi admiri frumuseţea animalelor, atunci aceasta gândire pozitivă nu te mai ajută cu nimic când un tigru scapă din cuşcă. 
 
7.  În cazul trăirii a unor emoţii negative (care sunt reacţii biologice fireşti), individul care aderă la ideile gândirii positive, intră în conflict cu sine atunci când trăieşte asemenea emoţii. Se învinovăţeşte şi se critică că nu poate menţine mereu o atitudine pozitivă la ceea ce i se întâmplă, din frica ca emoţiile sale negative să nu atragă mai mult rău. În această situaţie riscă să dezvolte o nevroză, iar stima de sine are de suferit. 
 
8. Este disfuncţional atât la nivel psihic, cât şi la nivel somatic, abordarea unei gândiri positive în faţa unor situaţii de stres. Mă refer aici anume la acea gândire care neagă prezenţa stresului, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat sau nimic nu ne-ar fi deranjat, în acest caz, avem mai curând o negare a nevoilor, decât o gândire optimistă funcţională. Prin negarea nevoilor dezvoltăm diverse tulburări afective sau comportamentale.  
 
9. Avem nevoie de un optimism intelginet care să urmărească crearea unui mediu de siguranţă şi satisfacerea nevoilor personale, doar în acele momente se poate instala o gândire pozitivă autentică în sensul său spiritual. 
 
10. Până şi Osho afirma că gândirea pozitivă este filosofia ipocriziei, atunci când îţi vine se plângi, eşti învăţat să râzi. Şi această afirmaţie se află în coerenţă cu natura umană. 

Clienți corporativi