7 lecţii învăţate în expediţiile turistice (trekking & hiking) FOTO/VIDEO

Sunt 7 ani de când am descoperit pasiunea pentru  trekking şi hiking. La început am fost motivat de dorinţa de a evada din rutina cotidiană, însă această pasiune s-a transformat mai mult într-un exerciţiu spiritual şi psihologic. Unele expediţii turistice  m-au  învăţat mult mai mult decât orice carte de psihologie, citită confortabil într-un colţişor al camerei.
Odată am fost întrebat: care este cea mai bună metodă de autocunoaştere? Am răspuns: dacă vrei să te autocunoşti cu adevărat... pleacă în pădure! În asemenea expediţii turistice ai ocazia să evadezi din rutina şi confortul cotidian şi să te arunge într-un mediu total necunoscut. Îţi spargi toate scenariile şi programele de viaţă. Aici ai ocazia să te întâlneşti cu tine şi să-ţi observi gândurile şi emoţiile la tot ceea ce ţi se întâmplă. Cum reacţionezi în lipsa hranei? Cum faci faţă epuizării fizice? Cum tolerezi condiţiile meteo nefavorabile? Ce gânduri ai când te rătăceşti şi eşti departe de civilizaţie? În ce măsură frumuseţile şi miracolele naturii te pot încărca energetic?      
Distanţa parcusă pe jos timp de o zi este de 20-35 km, iar durata medie a expediţiilor poate varia între 2 şi 10 zile, timp suficient să reflectezi la multe subiecte existenţiale şi să-ţi testezi limitele personale.    

Iată 7 lecţii pe care le-am învăţat în aceste expediţii, mai bine zis, am conştientizat.    
 
1. Un străin poate deveni în câteva clipe cea mai apropiată fiinţă.

2. Un pat din lemn şi o mică încăpere modestă poate deveni o valoare absolută.
 
În contextul în care mă aflam de unul singur în munţii din regiunea Vatra Dornei, departe de orice traseu marcat pentru turişti şi aşezări umane,  eram copleşit de o stare de anxietate care amplifica sentimentul singurătăţii şi al nesiguranţei. Un sentiment de parcă aş fi singur pe Pământ, rătăcit sau abandonat în mijlocul unei păduri sălbatice, în acelaşi habitat unde se adăposteau urşi, lupi, mistreţi şi alte creaturi. În acea situaţie, fericirea însemna să vezi măcar de la depărtare un om străin. În aceste clipe, am conştientizat care este valoare oamenilor dragi pe care îi avem alături de noi. 
După 3 zile de pribegie prin munţi am ajuns la o mănăstire, călugării de acolo s-au oferit să mă adăpostească. Ştiind că nu voi mai dormi acea noapte în cort pe timp de ploaie şi alături de animale, am înţeles ce înseamnă confortul şi siguranţa unui pat din lemn şi a unei mici încăperi modeste.     

  


3. Pasiunea şi frumuseţea te ancorează în prezent, dispare spaţiul şi timpul şi anesteziază durerea şi oboseala fizică.  

  Mă aflam într-o expediţie la nordul Moldovei, după aproximativ 80 km parcurşi în 3 zile, simţeam un profund dezinteres şi oboseală din cauza unei dureri fizice la un picior. Din clipă în clipă verificam harta şi  timpul pentru a afla cât a mai rămas până la destinaţia din ziua respectivă. Exact ca şi mulţi angajaţi care îşi verifică mereu ceasul şi aşteaptă cu nerăbdare să se încheie calvarul de la serviciu. Însă am ajuns într-o regiune care pur şi simplu m-a copleşit prin frumuseţea peisajului natural, în acea clipă a dispărut orice sentiment de oboseală şi durere fizică, nu mai aveam nevoie nici de hartă, nici de ceas. Nu conta unde merg, nu conta când şi unde trebuia să ajung. Aveam parte de un extaz estetic. Era un sentiment profund de trăire a prezentului, de a te bucura de tot ceea ce ţi se întămplă şi de a te contopi cu întreaga natură. Era ceea ce orientalii vorbesc despre trăirea deplină a prezentului şi puterea de a te bucura din proces, dar nu din aşteptarea rezultatului. După ce m-am întors din această expediţia, am înţeles cât este de important să-ţi aranjezi viaţa astfel, încât să te poţi bucura cât mai mult de asemenea clipe, iar viaţa profesională să fie în primul rând o sursă de bucurie din proces şi mai puţin din rezultat. 

   

4. Aflarea în vârful unei ierarhii sociale nu garantează fericirea şi împlinirea

Mulţi subiecţie mi-au relatat că nu se pot bucura de un statut social înalt pe care l-au dobândit în urma anilor grei de muncă şi efort.  Aceste relatări le-am asociat cu o situaţie de care am avut parte în munţii Bucegi. În ziua în care am urcat  Vârful Piatra Arsă (2055m) am avut parte de o ploaie ciobănească şi o ceaţă foarte densă. În asemenea condiţii urcarea a fost dificilă. Urcarea a durat cam 6-7 ore. Însă când am ajuns în vârful muntelui nu ne puteam bucura de nimic, întrucât nu se vedea nimic la o distanţă mai mare de 10 m. Ştiam doar raţional că ne aflăm în vârful muntelui, însă această raţiune nu ne ajuta să ne bucurăm de efortul depus, întrucât vremea era nepotrivită. Similar se întâmplă şi cu unii oameni care într-un mod ambiţios hotărăsc să urce în ierarhia socială, însă odată ajunşi acolo, nu se mai pot bucura de cele dobândite, întrucât se află în locul nepotrivit, căci aspiraţiile şi nevoile pot fi altele, însă din variate influenţe externe, au considerat că acel statut înalt le vor aduce fericire şi împlinire de sine. 
 
   
 
5. Drumul personal este mereu mai provocator şi mai deosebit

Am colegi care preferă mereu traseele marcate, drumurile şi cărările bătute. Însă eu aleg zonele mai puţin explorat,  în absenţa unor marcaje sau cărări deja definite. Încerc să-mi fac propria cărare şi astfel descopăr anumite zone şi regiuni uimitor de frumoase, dar inaccesibile turiştilor neechipaţi. Aceste trasee sunt mult mai dificile de parcurs, implică mult mai multe riscuri, iar viteza de mişcare este foarte mică, însă rezultatul final este unul peste aşteptări. Astfel se întâmplă şi în viaţă, fie că îţi descoperi propria vocaţie şi îţi personalizezi viaţa în stilul tău sau alegi calea uşoară de a merge pe acolo pe unde au mers şi alţii, în pofida unor alte dorinţe şi aspiraţii ale tale, dar datorită dificultăţilor, renunţăm şi mergem prin loculurile de siguranţă. 

 
 
6.  Cu cât povara este mai mică, cu atât mai departe poţi ajunge 

Această lecţie îi aparţine unui coleg de drumeţie. Acesta şi-a încărcat rucsacul cu diverse lucruri pe care le considera pe toate la fel de importante. Însă greutatea pe umerii săi era mult prea mare, îi era tot mai dificil să înainteze. Astfel că... a decis în timpul expediţiei să arunce diverse lucruri. În acele momente a început a face diferenţa dintre lucrurile care cu adevărat erau importante şi altele care aveau mai puţină relevanţă. Concluza a fost următoarea; Adesea considerăm că în viaţă toate lucrurile sunt importante, încercăm să le dobândim pe toate, dar aceasta ne poate stresa mult prea mult, ba chiar ne putem împotmoli. Este foarte important să ştim ce este important cu adevărat şi ce este nerelevant, şi cu cât povara este mai mică, cu atât putem ajunge mai departe. 
 

  

7.  Inocenţa care te salvează poate avea o forţă distrugătoare

Aflându-mă în vârful unui munte şi cu rezervele de apă epuizate, am descoperit un izvoraş atât de limpede şi cristalin, apa sa m-a readus la viaţă. Am hotărât să merg pe urmele râuleţului său. Când am ajuns la poalele muntelui, acest râuleţ s-a transformat într-o forţă distructivă cu ape învolburate. A fost un exerciţiu foarte curios să urmăresc cu atenţie cum creştea acest râuleţ. Aşa se transformă şi unii oameni. 

În clipul de mai jos puteţi urmări şi alte aspecte ale acestor expediţii. 

Fragment din cadul emisiunii Ştiinţă şi Inovare despre mecanismele depresiei. 

 

Clienți corporativi