Dincolo de etichete se află Omul Frumos // Recomandare de FILM

 

Cum ar fi să întâlnești un străin, indiferent cine n-ar fi acesta, fie un măcelar ateist sau un agricultor budist, să-l privești atent în ochi și să trăiești profund experiența de validare și recunoaștere reciprocă. Adică să vezi întâi de toate aceeași ființă similară ție, cu aceleași nevoi emoționale, cu aceleași vulnerabilități și sensibilități umane și să conștientizezi că diferențele culturale sunt doar mecanisme variate în fața acelorași frici existențiale. Etichetele ne împiedică să vedem Omul Frumos!

Întâmplător am descoperit câteva filme superbe, care merită a fi contemplate din plin. Am putea să simțim emoțiile și trăirile fiecărui om, indiferent de etnie, religie sau activtate profesională.

Atât în discursurile publice, cât și în cartea Integrarea Personalității am menționat că ura față de noi înșine și neacceptarea de sine o proiectăm pe ceilalți, astfel că vedem în ceilalți propriile noastre umbre, îi bombardăm pe ceilalți cu diverse etichete, fără a mai reuși să vedem în celălalt același suflet care vrea să se bucure de viață.  

Aceste filme m-a făcut să evoc din nou gândurile înșirate în ultima pagină a cărții ”Integrarea Personalității”.

”Dincolo de toate diferenţele comportamentale, sociale şi culturale, indiferent cât de neacceptat şi bizar ar fi comportamentul unora, indiferent de radicalismul şi fundamentalismul altora, indiferent de etnie, religie şi credinţe, indiferent de rolurile şi statutele sociale, indiferent de „răutatea” unora şi „bunătatea” altora, indiferent de tot ce poate face omul într-o viaţă... în fond... cu toţii căutăm aceleaşi lucruri... prin strategii şi acţiuni diferite... dar cu toţii căutăm aceleaşi lucruri... siguranţă şi iubire... fie că suntem supăraţi şi înfuriaţi că n-am primit-o atunci când am avut nevoie, fie că o căutăm în prezent... Şi dincolo de aceste diferenţe suntem cu toţii OAMENI, care caută aceleaşi lucruri şi suferă din cauza acelorași lucruri... Şi dincolo de aceste diferenţe suntem cu toţii OAMENI... Oameni ai naturii... Oameni frumoşi...”






În filmul de mai jos, diverse persoane din diferite culturi își exprimă trăirile cu privire la ceea ce îi fac fericiți și motivele din care suferă. Cuvinte copleșitoare!

 

Clienți corporativi